Şi tu îmi spui că e firesc să scriu,
Iar eu zâmbesc, dar oare când să tremuri,
Când pentru mine e firesc să fiu
În poezia unor altor vremuri?
Şi mă priveşti cu oarece dureri,
Că locuinţa noastră reuşeşte
Să construiască pe ruini de ieri
Sintagma care astăzi mă loveşte:
Nu-i „te iubesc” mai demn de răstignit,
Decât acela care-mpreunează
O inimă şi-un suflet ce-au trăit
Într-o duminică, pe la amiază.
Şi tu îmi spui că e firesc să fiu
În lumea care-adulmecă doar leşuri,
Iar eu îţi spun că astăzi e târziu
Să mă ascund sub zdrenţăroase preşuri,
Care apasă ca o carte veche,
Pe care îmi urcam dorinţi ascunse,
Care deschide-o poartă nepereche
A lebedei, ce cântă-n şarcuri unse.
No comments:
Post a Comment