Mă preocupă moartea, a cerbilor de mai,
Care gonesc în cete, dar numai câte unul;
Mă preocupă muza cântărilor din nai,
Care-şi întinde arcul, dar nelovind niciunul.
Mă preocupă apa, ce curge leşioasă
Din cupele de sfinţi, mai hăituiţi ca mine,
Mă preocupă lacul, din care-şi face casă,
Mă preocupă drumul pe sub furci caudine.
Bunicul îmi spunea că luna-i ca o toartă
A cerului, de care se ţin vânjos doar munţii;
Bunicul a murit, bunica este moartă,
Iar luna nu-i nimic, decât sudoarea frunţii.
Sunt nopţile mai reci, mai calde uneori,
Sunt zilele pilonii pe care-mi sprijin viaţa,
Sunt toate câte sunt şi sunt de-atâtea ori;
Mă preocupă, totuşi, să nu se rupă aţa...
Păianjenul îşi ţese acum o pânză nouă,
Pe care stă şi cerbul, pe care stă şi naiul,
Dar lacurile toate mi se preschimbă-n rouă
Şi din beton armat mi se clădeşte graiul.
Nu am un pumn în care să strâng ce-a mai rămas,
Nici umărul pe care să plângă toţi din cer,
Dar pot ca-ntemniţarea să o zidesc din glas,
Căci am ochiul de piatră şi lacrima de fier.
No comments:
Post a Comment