Se tânguie cerul că nu voi ajunge
Odată cu lacrima care mă plânge,
Se tânguie noaptea, se tânguie cerul,
Iar lemnul de veghe-i mai tare ca fierul.
Săraca mea mamă, nu ştie că-i smulsă
Din tot ce e verde, -n răşină neunsă;
Săracul meu tată, veghează-nspre ea
Şi-o plânge, şi-o plânge, cu stea după stea.
Cupola de sticlă se sparge-n fractali,
Septembrie şade-n obrajii mei pali;
Ape sub ape, cu ape în ape –
Volburi din matcă dorind să mă scape.
Fulgeră! Tună! – Chipul meu pal
Lunecă veşted, pe val după val,
Plouă cu moarte şi plouă cu vânt,
Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.
No comments:
Post a Comment