ne sprijinim de urmele părinților
ascundem în tranșee gândul lor
și punem capăt orizontului
cu silueta noastră ștearsă
prin ceața lor, un ochi de mag
clipește des când plouă
și ne tot duce între flori de rouă
ne-ar mai rămâne pragul iernii
şi dincolo să-i ţinem strâns
şi dac-am plâns
şi dac-am plâns
e de ajuns
No comments:
Post a Comment