cineva
a sechestrat poezia
a
încuiat-o în beci
o
dată la două-trei zile
i se
aruncă un fel de terci
ea
așteaptă ploaia aceea râncedă
care
se scurge pe zăbrelele lumii
deschide
buzele uscate
și
linge câte puțin
cât
să prindă puteri
dar
să știți că nu ea
este
cea care plânge
Ei, ei
sunt disperați
definitiv
te
uiți din umbră
cât
de strâmbă
îți
pare a fi judecata otrăvii
au
înțeles până și măicuțele de la seminar
ce-nseamnă
să râvnești
la
munca de gropar
cineva
s-a gândit bine
și a
sechestrat poezia
pentru
totdeauna
No comments:
Post a Comment