Copiii care nu mai au

Suntem copiii alergării-n cerc,

Și ne pîndesc păduri cu gîtul berc,

O să ucidem tot ce-i de ucis,

Chiar toamna cea visată de cais.

Păşim cu timpul într-un ceas mărunt,

Din sînul nopţii, laptele cărunt

Îndrumă cocoşatele femei,

Cu iarna pînă-n florile de tei.

Dormiţi! Dormiţi, vă rog, suntem cuminţi,

Ne scuipă moartea asta printre dinţi

Şi pînă să ne prindem orizont,

Ne mestecă pămînt cu osul bont.

Suntem copiii alergării-n punct,

Păşim cu timpul într-un ceas defunct,

O dată să mai spunem ce-i de spus,

Cu primăvara-n pîntecul distrus.

Uitaţi-vă cum zările de pini

Sunt și mai mici, iar noi tot mai puţini.

Acum aţi înţeles tot ce era:

O vară sinucisă pînă-n ea.

22 aprilie 2017 – 15 decembrie 2018, Constanţa