Fragment 9

Nu agreez cusăturile. Dar îmi plac. Pe marginea pleoapei, încă se mai vede un X. Am desenat un Y lângă. Unele spirale au XX, iar altele, mai îndrăzneţe, au XXX. Apoi au intervenit romanii cu numerotarea lor de rahat şi s-a stricat totul.

După ce mi-am scuturat sandalele de nisip, le-am pus lângă. Un batalion de furnici trecea pur şi simplu, fără nicio jenă. Am bătut-o pe umăr pe aia mai gârbovită.

- Ce-ai?

- Nimic.

- Şi eu la fel. S-a urcat pe nasul meu şi s-a aşezat.

- Cât e ceasul?

Am scos busola şi arăta numai Nord. I-am zis adevărul:

- E cinci.

- Şi noi tot cinci suntem. Ne-au stricat muşuroiul şi căutăm altul.

- Iar? Parcă ieri a fost suflu cald.

- A fost. Apoi, fără preaviz, străinul a dat cu bâta-n baltă. S-a dus dracu tot.

- Morţii mamei lui şi acum aşteaptă să fie plânşi.

- Mi-a zis. Trebuia să aibă grijă de noi. După fiecare moarte, ni se mai naşte un părinte. Noi ieşim de unde apucăm. De obicei apucăm de inimă şi-o tragem după noi.

M-am uitat în urma convoiului. Era o dâră de apus până pe la mijloc, apoi se întuneca treptat, de ziceai că venise toată zăpada peste cale.

- Uite, ia cala asta şi pune-o la piept, mi-a zis furnica, dându-se jos de pe nasul meu, în rostogol. Chicoteau toate, în hopuri, moarte de sete, de foame, de drum. Eram fericită.

- Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!!

- Desigur, o bătaie de joc, mai mult viaţa, dar şi asta. În timp ce furnicile mă bârfeau, se îndreptau una după alta către muşuroiul promis. Exodul lor simetric se întretăia cu linia strâmbă a orizontului mai de jos. M-am uitat înspre orizontul de deasupra şi mi-am asigurat vocea că nu o voi mai supune la astfel de chinuri. Furia trebuia să iasă pe undeva. Ajungea la mine ca un făcut nefăcut, eu o înghiţeam şi o reciclam o dată la patru zile, de trei ori pe săptămână. Câteodată mai des, altă dată mai rar, după cum se nimerea, cel puţin după calculele mele.