Habar nu avem de zambilele unuia în tăcere

acum se lasă noaptea

pe chipul tău străin

o, Doamne, cât de singur

este paharul plin

și câte se întâmplă

deodată-n ochii mei

o toamnă fără cruce

în sânge de femei

m-aplec spre rugăciune

dar știu că sunt sărac

atât cât noaptea ține

cuvintele îmi tac

din pasărea de tablă

am smuls un vis frumos

ceva despre iubire

un vis întors pe dos

o noapte cât o moarte

și gust din ea puțin

o, Doamne, cât de singur

este paharul plin

o, Doamne, cât de singur

e chipul tău străin

26-30 decembrie 2018, Constanța

Înțelegeri cu limită

cu o palmă de Matildă

am șters praful actelor

și din lumea artelor

am extras o pildă

fără vreo dificultate

ori minimă știință

fără trebuință

ori când stăm pe spate

punem limită la sânge

când și când mai des

și deși noi n-am ales

nimeni nu ne plânge

nici nu ne aude clar

când ajungem iesle

dar din vârful unei tesle

punem la dosar

câteva idei și legi

fără trebuință

dar cu minimă știință

viață!

înțelegi?

30 decembrie 2018, Constanța

Mama

Mama se-ntoarce-n inima stelei

și are valuri în loc de brațe

de tine să lași copiii s-agațe

năvoade cu pești

și scoici nelumești

ce-ascund o poveste-a păpușii din ațe

lunecă barca unui pescar

pe sub o lună vie și lentă

Mama îmi pare foarte absentă

la întâlnirea

cu nemurirea

scoicii rămase pe-o frunză de-mentă

ne întâlnim pe furiș cu o zână

pe care nimeni n-o bagă în seamă

dar ea ne cheamă și ne tot cheamă

la întâlnirea

cu amintirea

chipului veșnic al mărilor, Mamă

28 decembrie 2018, Constanța

Cade floarea de zăpadă

zilele înghesuite pe o plită amăruie

au prins gustul de gutuie

și te-aștept ca pe o simplă mântuire

dragul meu

te aștept cum îl aștept pe Dumnezeu

cade floarea de zăpadă

pe icoana fără sfinți

Doamne, fă să nu mai cadă

și pe bunii mei părinți

zilele aleargă-ntruna prin copitele de cai

și-am uitat de mine, vai!

îmi răsună din biserici

gândul neamului străbun

îmi răsună o colindă de Crăciun

cade floarea de zăpadă

pe orașul meu golaș

Doamne, fă să nu mai cadă

și pe-al neamului oraș

zilele mă-mping din urmă prin ferestre aurii

prin nămeți și vijelii

îi aud și pe copiii

fără casă și orfani

îi aud ca la priveghiul dintre ani

cade floarea de zăpadă

peste vocile curate

Doamne, fă să nu mai cadă

și pe case-abandonate

cade floarea de zăpadă

peste tine, neamul meu,

însă cine să-L mai vadă

pe bătrânul Dumnezeu

27 decembrie 2018, Constanța

Istoria iubirii permanente

pe un peron ticsit cu amintiri

au zăbovit doi porumbei de ceață

și eu ca martor la nenorociri

te-am deslușit cu umbrele pe față

o multitudine de-angajamente

se-agață de locomotive reci

istoria iubirii permanente

atunci când eu mă-ntorc și tu nu pleci

pe un peron ticsit cu amintiri

au zăbovit necunoscuți de-o viață

și eu pândit de vechi nenorociri

m-am regăsit în titlu și prefață

am alergat năuc la edituri

pledând pentru legitimă-apărare

din toate m-am ales doar cu frânturi

pe tine te-am zidit în fiecare

cu Dumnezeu am pus atunci pariu

că tu rămâi femeie-ntre femei

dar tu cu un sigiliu auriu

ai condamnat la moarte porumbei

26 decembrie 2018, Constanța

Un ghem trântit în garnizoană

să știți că și ateii au ceva de spus

mai ales atunci când se uită-n sus

și-așteaptă răspunsuri venite

din alte galaxii

un fel de mărturii

pe care treptat

le vor trece de-a latul unei hârtii

și-o vor păstra în buzunarul de la piept

ori sub o pernă pe care încearcă

s-adoarmă

atunci când becul pâlpâie defect

într-o minusculă cazarmă

din care fug speriați

după ce se privesc în oglindă

se-ascund în biblioteci

și zâmbesc

dar cine să se prindă?

23 decembrie 2018, Constanța

Viscol într-o Luni

s-a pornit viscol într-o Luni

și oameni buni

au dat pe trotuare cu leșie pentru cheaguri

s-au chircit pe praguri

la intrare în Catedrală

decupând steaguri

căzând la-nvoială

cu imnul care nu a fost imn niciodată

pentru o țară aparent deșteptată

viscolul sufla din viscolul altui viscol

până obosea

într-o pată de vopsea

care prindea treptat pojghiță de sânge

din glonțul care

până și astăzi

ne-ajunge

18-23 decembrie 2018, Constanța

18 decembrie 1989 (Luni) – revoluționarii sunt uciși pe scările Catedralei din Timișoara, în timp ce cântă „Deșteaptă-te, române!”, pe atunci „Un răsunet”.

Ornamentală

dacă în zilele de Marți

bei cafea

să îți aduci aminte că undeva

într-un secol trecut

nu foarte departe

cineva se golea de ziuă de noapte

apoi aștepta

sperând că va veni altcineva și îl spală

de urmele de smoală

care se potriveau foarte bine

cu zidurile acelei uzine

în care intrai pentru pâine și sare

din care ieșeai pe alte picioare

și sperai la

o candelă ornamentală

sau măcar la o schimbare totală

care să nu degenereze treizeci de ani mai târziu

într-o boală mentală

18-23 decembrie 2018, Constanța

19 decembrie 1989 (Marți) – a patra zi de proteste la Timișoara. Muncitorii de la Elba declanșează greva.

Lipsesc scheletele isterice din debara

dintr-un izvor de nădejde

subtil

se-nalță o pană de vultur

caută gura care a smuls-o

caută mâna care a uns-o

caută până găsește

ochiul închis într-un pește

peștele-mi șade pe masă

o mână îmi intră în plasă

apuc de năvod

îl duc până-n pod

m-apropii de grindă

o stea aburindă

curge pe mine

pe lampadar

curge pe marginea unui pahar

vulturii toți pe o cracă îmi stau

așa că m-aplec și o beau

22 decembrie 2018, Constanța

Pelerinaj

am fost posedată de diavol pentru mai mult timp

comunismul mi se părea insuficient

așa că le spuneam pruncilor

să tacă în pântecul doamnelor de consum

acum

când redacțiile zornăie de candelabre soioase

când furnicile calcă-n picioare vestoane

paltoane cu poalele roase

ibrahimii se tocmesc pentru o sută de votcă de ghimbir

și ibovnicele se crucesc la asemenea chilipir

am fost posedată de diavol suficient

încât să forțez măicuțele să avorteze violent

vă mulțumesc pentru atenție

doar așa mă pot manifesta

în detenție

23 august Hațeg, Prislop – 22 decembrie 2018, Constanța

Vin

lacrima ta lucrează pământul

mijlocul tău se-ntâmplă cu vântul

sunt viu şi eşti vie prin tine tot vin

curge spre mine paharul ce-n chin

se-ntoarce pe dos de-amarul amar

eşti vie eu vin apar şi dispar

bea draga mea bea şi-apoi plânge

Maria cu ochii de noapte şi sânge

beau fără tine suntem tăcuţi

în lacrima-cursă de îngerii muţi

beau dragul meu beau şi-apoi plâng

Mariile nopţii cu sângele frâng

pâinea din pântec eu beau fără tine

sunt vie eşti viu şi vina tot vine

3 mai 2017 – 22 decembrie 2018, Constanţa

Pâine, sânge și sare

cu liniștea lui în sandale de piatră

soldatul se-ntoarce la vatră

despoaie un drac

se-mbracă în frac

şi noaptea din urmă îl latră

aproape de pâine şi sare

cu sânge le dă de mâncare

acelora care doar vag

atârnă cu ștreangul de steag

miroase a lupi ce pândesc pe la stână

el doarme de-o zi ȋntr-o rână

despoaie un drac

se-mbracă în frac

şi noaptea din urmă îl mână

aproape de sânge şi sare

și pâine le dă de mâncare

acelora care din dinţi

strângeau să ne fie părinţi

la marginea satului doarme pustiul

soldatul își caută fiul

un înger despoaie

cu sânge-l înmoaie

şi noaptea din urmă-l îmbracă

în straie de viață săracă

și sare le dă de mâncare

acelora care demult

au fost şi acum nu mai sunt

27 octombrie 2017 – 21 decembrie 2018, Constanţa

Despre copiii care mușcă

prin nașterea mea absolut întâmplătoare

am evitat o bună perioadă

în care toți șopteau pe stradă

ori pe la colțuri, în tramvaie

nefericiții mei părinți

se-obișnuiau printre gunoaie

n-aveau ce face

bună-ar fi o ploaie!

cu ochii-nchiși încerc să mușc din timp

sau să împușc acest nemernic

pesemne niște văduve

au amintit despre copilul care rânjește-n sinea mea

ȋntr-un pomelnic

24 septembrie – 21 decembrie 2018, Constanța

Păpuşa din stânga

păpuşile aliniate

de-a lungul patului

tremură de-atâta noapte

le înfăşor în panglici verzi

decolorate

iar ele, scălâmbăindu-se,

chicotesc la lună

cu una vorbesc mai mereu

îi scrijelesc ochii până la frunte

şi o sărut pe obrazul stâng

mâna mea dreaptă

o înroşeşte

până se cojeşte

şi tata îmi cântă

dintr-o balalaikă

atunci când plâng

şi mă strâng

lângă perna pe care doarme

matrioşca

9 martie 2017 – 21 decembrie 2018, Constanţa

Toţi avem o Evă-n sânge

are gura căscată a moarte

şi buza înfiptă în maci

pe o muchie de zar

dracul râde ca un apucat

m-a căutat,

ţopăind de pe un picior

pe altul

mâine vrea să ne-ntrecem

în cele lumeşti

iar claia asta de păr

tunsă până la sânge

va ţine de cald cuiului

înfipt în mâna stângă

ar învăţa să plângă

dar are gura căscată

a moarte

şi noaptea-i curge din păr

pe coaja de măr

din care-au mușcat toate Evele

nesătule de poama

ce vor să fie

9 martie 2017 – 21 decembrie 2018, Constanţa

Undeva, pe-nserat

să-i scriem iubirii alt cod

care să nu semene cu nimic

și-apoi să ne blestemăm pe îndelete

când îngerii se-ntrec în piruete

noi dăm vina pe calotele glaciare

care se-ntorc acasă

dar lasă!

e bine și fără noimă să fim

generos mai puțini

nu degeaba există o linie trasă

între șotronul de cartier

și cel de clasă

să rescriem, deci, cu bună știință

o biblie rezonabilă

cu pagini tăiate la colțuri și arse

care se vor întoarse

una câte una, cu grijă

așa cum sinucigașul se-ngrijește

de-o schijă

15 martie 2017 – 21 decembrie 2018, Constanța

Sunt lumea orbeţilor de pretutindeni

îmi place săgeata

cu vârful teşit

străpunge încet

aproape discret

un trunchi de copac

din sânge cioplit

şi ea

ea se întinde în păcura buzei

o coapsă-mprumută palmelor goale

şi el

el caută frunza din trunchiul de sânge

azi nimeni nu plânge

nici tu

nici orbeţii

zidiţi în pereţii mormântului rece

pe care se-ntinde o iederă albă

şi care se prinde la tine în barbă

15 iulie 2017 – 21 decembrie 2018, Constanţa